O femeie și fiul ei au încercat să se sinucidă cu insecticid; băiatul era cercetat pentru furt

O femeie și fiul ei au încercat să se sinucidă cu insecticid; băiatul era cercetat pentru furt
Publicat: 08/06/2013, 18:02
Actualizat: 29/03/2019, 21:26

O femeie de 40 de ani din Târgoviște și fiul ei de 20 de ani au ajuns, sâmbătă, la Spitalul de Urgență din Târgoviște, în stare gravă, după ce au înghițit o substanță toxică, probabil insecticid, din primele date reieșind că cei doi au vrut să se sinucidă întrucât băiatul era cercetat pentru furt.

Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, presupusa tentativă de sinucidere a avut loc într-un apartament dintr-un bloc ANL, din microraionul 11, din Târgoviște, primele date indicând că mama și fiul au încercat să-și pună capăt zilelor deoarece băiatul de 20 de ani este unul dintre principalii suspecți în cazul furturilor unor apometre din Târgoviste și exista posibilitatea să fie reținut, transmite corespondentul mediafax.

Cei doi au fost găsiți fiul cel mic al femeii, care a alertat vecinii, la fața locului sosind două echipaje de ambulanță care i-au transportat pe cei doi la Spitalul Județean de urgență din Târgoviște.

Vecinii spun că gestul celor doi a fost unul premeditat, în condițiile în care fiul femeii era cercetat, în stare de libertate, în cazul furturilor de apometre, din luna mai.

„Venisem de câteva minute acasă și deodată l-am auzit pe cel mic țipând pe scară că s-a otrăvit mama lui. Am ieșit imediat și când m-am dus în casă am văzut-o pe ea. Imediat, am sunat la ambulanță. După, am văzut că și băiatul cel mare era otrăvit. Din câte am înțeles, au băut insecticid și cred că totul a fost
premedidat. Aveau mari probleme. Băiatul cel mare a fost reținut în cazul furturilor de apometre, au avut loc și percheziții la ei acasă. Din câte am auzit, urma să-l rețină din nou. S-au otrăvit, mama și băiatul cel mare. Au venit ambulanțele și i-au transportat la spital. Femeia era despărțită și are trei copii. Din cauza problemelor cred că au recurs la acest gest”, a declarat un vecin.

Date din anchetă arată că femeia ar fi și ea implicată în dosar, existând informații că femeia ar fi depozitat o parte din aparate în locuința sa, unde au fost făcute percheziții.

După incidentul de sâmbătă, oamenii legii au sosit la fața locului și au început verificările în cazul tentativei de sinucidere, iar mama și fiul, care, cel mai probabil, au ingerat insecticid, au rămas internați la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.

„Am fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani și respectiv fiul său de 20 de ani, ambii din Târgoviște, au ingerat substanțe toxice. Se continuă
cercetările pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.

Starea de sănătate a pacienților este stabilă, aceștia urmând să fie transferați la Spitalul de Psihiatrie din Târgoviște sub supravegherea medicului.

În luna mai, polițiștii din Târgoviște au reținut mai mulți tineri, printre care și pe băiatul de 20 de ani, pentru infracțiunea de furt calificat, după ce de la mai multe scări de bloc din oraș au fost furate peste o sută de apometre.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×